Schimb de experiență în domeniul managementului durabil al terenurilor și Neutralității Degradării Terenurilor (NDT).
În perioada 8–12 iunie, o delegație din Republica Moldova a participat la vizită de studiu în Praga, Republica Cehă, dedicată tematicii Neutralității Degradării Terenurilor (NDT), managementului durabil al resurselor naturale și utilizării sistemelor de suport decizional bazate pe date.
Din partea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) au participat: Svetlana Ghetmancenco, Director ANIF si Oleg Botnari, Șef al Direcție Implementare Politici în domeniul îmbunătățirilor funciare.
Scopul vizitei a fost consolidarea capacităților instituționale și tehnice prin preluarea bunelor practici din Republica Cehă în domeniul:
- protecției și monitorizării solului
- managementului apei și al peisajelor
- adaptării la schimbările climatice
- utilizării tehnologiilor moderne (GIS, teledetecție, agricultură de precizie)
Programul a inclus sesiuni academice și tehnice organizate în parteneriat cu Universitatea Cehă de Științe ale Vieții din Praga (CZU), vizite în laboratoare de cercetare, precum și deplasări în teren la ferme și loturi demonstrative unde sunt aplicate soluții inovative de combatere a degradării terenurilor.
Delegația a avut oportunitatea să analizeze modele de succes privind:
- cooperarea eficientă între autorități, mediul academic și fermieri
- implementarea practicilor agricole sustenabile și regenerative
- utilizarea sistemelor inteligente pentru gestionarea riscurilor climatice
Rezultatele vizitei vor contribui la:
✔ dezvoltarea și îmbunătățirea politicilor naționale în domeniul îmbunătățirilor funciare
✔ integrarea instrumentelor moderne în procesele decizionale
✔ consolidarea cooperării internaționale și inițierea de noi parteneriate






