Astăzi, la Centrul Național pentru Cercetări Productiv-Ecologice în Agricultură (CNCPS) a avut loc un seminar important dedicat promovării agriculturii durabile în contextul schimbărilor climatice. Tema centrală a evenimentului a fost „Sistemul Conservativ de Agricultură – Soluție Durabilă pentru Adaptarea la Schimbările Climatice”.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), UCIP IFAD, FAO Moldova, precum și experți, cercetători și producători agricoli.
În cadrul seminarului au fost abordate teme legate de:
Agricultura conservativă ca soluție sustenabilă pentru protejarea solului;
Promovarea măsurilor de cointeresare, inclusiv mecanismele de tip credite de carbon;
Importanța culturilor succesive pentru menținerea fertilității și echilibrului agroecologic.
Reprezentanții Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) au evidențiat rolul esențial al sistemelor de irigație în sprijinirea tranziției către o agricultură adaptată schimbărilor climatice.
– În a doua parte a zilei, participanții au vizitat un lot demonstrativ, unde au fost prezentate rezultate practice ale aplicării sistemului conservativ de agricultură.
– Mulțumim tuturor celor prezenți pentru implicare și pentru angajamentul în promovarea unui sector agricol rezilient și prietenos cu mediul.




