Asigură implementarea politicii statului în domeniul îmbunătățirilor funciare, relații funciare, cadastru funciar și monitoring funciar (conservarea, ameliorarea și sporirea fertilității solurilor, hidroameliorația).
Agenția realizează funcțiile stabilite prin gestionarea următoarelor domenii de activitate:
1) conservarea, ameliorarea și sporirea fertilității solurilor;
2) hidroameliorația;
3) relații funciare, cadastru funciar și monitoring funciar.
Funcțiile de bază ale Agenției sunt:
1) asigurarea implementării documentelor de politici publice și a actelor normative din domeniul îmbunătățirilor funciare și relații funciare, cadastru funciar și monitoring funciar;
2) asigurarea durabilității investițiilor în domeniul îmbunătățirilor funciare și relații funciare, cadastru funciar și monitoring funciar;
3) acordarea suportului tehnic Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare la fundamentarea proiectelor de documente de politici publice și de acte normative în domeniul îmbunătățirilor funciare;
4) monitorizarea și supravegherea infrastructurii de îmbunătățiri funciare;
5) elaborarea studiilor, programelor de cercetare în domeniul îmbunătățirilor funciare;
6) elaborarea propunerilor anuale pentru investiții în reabilitarea infrastructurii de irigații și/sau desecare aflate în proprietatea statului, precum și supravegherea privind realizarea acestor lucrări de investiții;
7) prezentarea propunerilor privind elaborarea politicilor în domeniul îmbunătățirilor funciare, relații funciare, cadastru funciar și monitoring funciar Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare;
8) organizarea și participarea la activitățile de cooperare tehnico-economică internațională în domeniul îmbunătățirilor funciare și relații funciare, cadastru funciar și monitoring funciar.
Agenția are următoarele atribuții principale:
1) în domeniul conservării, ameliorării și sporirii fertilității solurilor:
a) asigură implementarea politicilor statului privind conservarea, ameliorarea și sporirea fertilității solurilor;
b) acordă asistență metodologică deținătorilor de terenuri pentru elaborarea proiectelor de îmbunătățiri funciare privind conservarea, ameliorarea și sporirea fertilității solurilor;
c) elaborează și aprobă instrucțiuni, regulamente, ghiduri pentru implementarea politicilor privind conservarea, ameliorarea și sporirea fertilității solurilor;
d) examinează și coordonează documentația de proiect a obiectelor ce țin de conservarea, ameliorarea și sporirea fertilității solurilor, implementate pe infrastructura (terenurile) proprietate a statului sau cu suportul financiar de la bugetul de stat;
e) întocmește și aprobă anual calendarul activităților ce urmează a fi întreprinse pentru executarea acțiunilor/măsurilor stabilite în documentele de politici din domeniul îmbunătățirilor funciare, coordonate cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare;
f) colectează, semestrial, date privind indicatorii de rezultat de la autoritățile/instituțiile publice responsabile de implementarea acțiunilor stabilite în documentele de politici în domeniul îmbunătățirilor funciare;
g) întocmește și prezintă, semestrial și anual, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare raportul privind analiza realizării obiectivelor, măsurilor și gradului de atingere a indicatorilor de monitorizare stabiliți în documentele de politici în domeniul îmbunătățirilor funciare și îl publică pe pagina web oficială a Agenției;
h) colaborează cu organele centrale de specialitate ale administrației publice și cu alte autorități publice pentru soluționarea problemelor ce țin de domeniul respectiv;
i) participă la examinarea perimetrelor terenurilor pe care urmează a fi implementate proiecte de îmbunătățiri funciare;
j) elaborează, aprobă și implementează anual planul de acțiuni cu privire la instruirea/mediatizarea deținătorilor de terenuri agricole privind politicile și actele normative din domeniul îmbunătățirilor funciare;
k) promovează documentele de politici din domeniu în scopul asigurării implementării lucrărilor de îmbunătățiri funciare (ce țin de prevenirea și combaterea eroziunii solului (eoliene și hidrice) pe terenuri agricole afectate de eroziune de suprafață și în adâncime, ameliorarea chimică a solurilor pe terenuri agricole cu soluri salinizate-solonețizate (semihidromorfe și hidromorfe), conservarea și sporirea fertilității solurilor) și supraveghează îndeplinirea acestor lucrări de investiții realizate din bugetul de stat;
l) asigură procesul de evaluare finală a proiectelor investiționale de îmbunătățiri funciare stimulate din contul bugetului de stat;
m) realizează monitoringul infrastructurii de îmbunătățiri funciare din contul bugetului de stat;
2) în domeniul hidroameliorației:
a) asigură implementarea politicilor statului în domeniul hidroameliorației;
b) asigură exploatarea, întreținerea și reparația sistemelor de irigare și/sau desecare din domeniul public al statului, cu excepția celor preluate în comodat de către asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații;
c) asigură executarea lucrărilor de reabilitare a sistemelor de irigare și/sau desecare aflate în administrare, proprietate publică a statului;
d) asigură procesul de recepționare și evaluare a proiectelor investiționale privind reabilitarea sistemelor de irigare și/sau desecare proprietate publică a statului;
e) acordă asistență, consultanță și transmite în folosință gratuită (comodat) sistemele centralizate de irigare și/sau desecare sau unele bunuri din componența acestora, în baza ordinelor emise de autoritatea administrativă centrală în domeniul hidroameliorației, către asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații;
f) monitorizează și supraveghează patrimoniul hidrotehnic și exploatația sistemelor de irigare și/sau desecare proprietate publică a statului transmise în comodat către asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații;
g) colectează și prezintă Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare informația privind irigarea terenurilor agricole prin sistemele centralizate de irigare și/sau desecare proprietate publică a statului și prin sistemele de irigare (irigarea la scară mică) ale asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații, persoanelor fizice și juridice;
h) întocmește și pune în aplicare planuri anuale de exploatare, întreținere și reparații pentru infrastructura sistemelor de irigații și/sau desecare aflate în proprietatea statului, cu excepția celor preluate în comodat de către asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații;
i) examinează și coordonează documentația proiectelor din domeniu implementate în infrastructura de irigații și/sau desecare aflată în proprietatea statului sau cu suportul financiar de la bugetul de stat;
j) monitorizează implementarea proiectelor investiționale de reabilitare, modernizare și extindere a sistemelor de irigare și/sau desecare proprietate publică a statului în asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații, precum și efectuează controlul și verificările necesare ale componentelor proiectelor și ale cheltuielilor aferente implementării acestora;
k) inventariază anual sistemele centralizate de irigare și/sau desecare proprietate publică a statului și ține evidența acestora;
l) asigură cu pază și protecție infrastructura sistemelor centralizate de irigare și/sau desecare proprietate publică a statului aflate în administrare, cu excepția asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații;
m) monitorizează și evaluează permanent starea tehnică a sistemelor de irigare și/sau desecare proprietate publică a statului aflate în administrare și transmise în comodat asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații;
n) coordonează și acordă suport metodologic personalului tehnic în ceea ce privește exploatarea, întreținerea și reparația sistemelor de irigare și/sau desecare proprietate publică a statului;
o) avizează documentația tehnică la proiectele investiționale de reabilitare, modernizare și extindere a sistemelor de irigare și/sau desecare proprietate publică a statului și verifică derularea și recepționarea lucrărilor;
p) asigură organizarea și desfășurarea acțiunilor de apărare împotriva inundațiilor la infrastructura sistemelor centralizate de irigare și/sau desecare proprietate publică a statului, cu excepția celor preluate în comodat de către asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații;
q) ține și administrează registrele din domeniul îmbunătățirilor funciare;
r) întocmește și prezintă Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare rapoarte trimestriale și anuale privind mersul implementării proiectelor investiționale de reabilitare, modernizare și extindere a sistemelor de irigare și/sau desecare proprietate publică a statului;
s) asigură realizarea eficientă a procesului de instruire a personalului Agenției și asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații;
t) elaborează inițiative privind extinderea proiectelor investiționale de reabilitare, modernizare și extindere a sistemelor de irigare și/sau desecare proprietate publică a statului;
2.1) în domeniul funciar:
a) acordă asistență metodologică serviciului relații funciare și cadastru, specialiștilor pentru reglementarea regimului proprietății funciare a autorităților administrației publice locale de nivelurile întâi și al doilea, în vederea reglementării regimului proprietății funciare;
b) argumentează și stabilește, la propunerea și în comun cu autoritatea administrației publice centrale în domeniul protecției mediului, hotarele terenurilor ce urmează a fi ameliorate prin împădurire și prin alte metode;
c) examinează dosarele privind transmiterea, schimbarea destinației și schimbul de terenuri proprietate publică a statului;
d) înaintează propuneri Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare cu privire la promovarea proiectelor privind transmiterea, schimbarea destinației și schimbul de terenuri proprietate publică a statului și le prezintă, în modul stabilit, pentru examinare;
e) asigură implementarea politicilor statului în domeniul relațiilor funciare;
f) elaborează și aprobă instrucțiuni, regulamente, ghiduri pentru implementarea politicilor din domeniul funciar;
g) elaborează și aprobă anual planuri de acțiuni cu privire la instruirea deținătorilor de terenuri agricole și la mediatizarea politicilor din domeniul funciar;
h) acordă asistență la elaborarea proiectelor de reglementare a regimului proprietății funciare, cu argumentarea metodelor de folosire rațională a terenurilor;
i) participă la exproprierea terenurilor pentru cauză de utilitate publică;
j) colaborează cu autoritățile administrației publice și alte autorități publice în soluționarea problemelor ce țin de domeniul respectiv;
2.2) în domeniul cadastrului funciar și monitoringului funciar:
a) elaborează modele de acte privind ținerea cadastrului funciar și monitoringul funciar și le prezintă autorităților administrației publice locale;
b) organizează anual pentru autoritățile administrației publice locale instruiri cu privire la întocmirea documentației cadastrului funciar;
c) coordonează, dirijează metodologic, la toate nivelurile (sat, comună, oraș, raion, municipiu), ținerea cadastrului funciar;
d) sistematizează proiectul cadastrului funciar la nivel național și îl publică pe portalul guvernamental al datelor deschise;
e) întocmește anual și plasează pe site-ul web oficial al Agenției informația sistematizată ce ține de unitățile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea privind starea cantitativă și calitativă a fondului funciar și propunerile concrete cu privire la folosirea rațională a fondului funciar;
f) administrează procesul de reglementare a regimului proprietății funciare;
g) elaborează și aprobă instrucțiuni, regulamente, ghiduri pentru implementarea politicilor din domeniul cadastrului funciar și monitoringului funciar;
h) ține și administrează registrele din domeniu.
3) alte atribuții ce reies din funcțiile de bază:
a) asigură alimentarea cu apă a activităților agricole și industriale, prin sistemele centralizate de irigații aflate în administrarea sa, în condițiile legii;
b) cooperează cu instituții internaționale în domeniul îmbunătățirilor funciare, relații funciare, cadastru funciar și monitoring funciar în limitele împuternicirii acordate de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare;
c) desfășoară alte activități prevăzute de legislație.